Manifest urban


Sunt o fana inraita a oraselor mari. Da, domnule, iubesc aglomeratia, zgomotul, viteza si randurile de blocuri care par sa nu se mai termine. Tumultul ala care-ti ridica tensiunea si-ti face inima sa bata de-ti sare din piept.  Intensitatea aceea care-l face chiar si pe bunic-tu sa se simta tanar.

Sunt o fata a orasului, innebunita dupa trafic, galagie si blocurile mai inalte decat visele multora dintre noi. Acum, nu ma intelege gresit, nu sustin ca trebuie  sa taiem toate padurile ca sa construim mai multi zgarie-nori pentru orgoliul nu stiu carui buzunar, si nici s-o luam pe tanti Floarea sa o ducem la make-up artist.  Si da, apreciez cateva zile petrecute in mijlocul naturii, dar nu ma rupe de asfalt, ok?

Si cum sa nu iubesti orasul cand e facut dintr-un mozaic de dureri si fericiri mai puternice decat tine?

Think about it for a second. Esti in mijlocul unei strazi, in centrul orasului.

In fata o companie de sticla. Inauntru un sef tipa la secretara , un angajat la costum joaca plictisit Solitaire, in timp ce altul fumeaza in toaleta. Un etaj mai sus doua colege de birou barfesc la o cafea, in timp ce xeroxul se strica cu zgomot in mainile unei a treia.  La parter se incheie o afacere importanta si se fumeaza trabucuri, in timp ce in camera de langa cineva realizeaza ca e ruinat. Un telefon taraie incontinuu.   Liftul se blocheaza fara avertisment cu un cuplu inauntru. Si nebunia nu se opreste niciodata.

In stanga ta e un sir de magazine cochete. In fata lor se plimba o serie de oameni atat de diferiti incat iti vine greu sa crezi ca trec atat de aproape unul de altul fara a declansa o reactie in lant: femei in tocuri de 10 cm, cersetori, cupluri cu priviri zaharisite, batrane, elevi chiulangii, studenti fara minte si oameni simpli si, aparent, fara nici o poveste de spus. Vitrine mari si luminate, usi de sticla care nu par sa stea niciodata inchise, si tot ce-si doreste omul ca sa-si uite sufletul…

In dreapta ta e o catedrala si asta iti pare cam paradoxal, dar norocul ei pare sa fie faptul ca e la fel de inalta ca si compania din fata. In fata ei e un gard negru din fier forjat si un rand de banci cu ghivece de flori. Si oameni cu figuri sobre care intra si ies incercand sa depaseasca ceea ce sunt.

Iar in spatele tau… in spate nici nu indraznesti sa privesti,ci astepti sa te ajunga din urma toata nebunia aceea care se transforma in flux de lumina la venirea noptii. Cluburi deschise pana la ora in care nu mai vezi bine pe unde ai intrat, randuri de apartamente in care se citesc povesti de noapte buna, ori se concep frati si surori, cinema-uri, baruri, aglomeratie, agitatie, vise daramate si fuste scurte, propuneri indecente si rugaciuni de mantuire, morti si nasteri.

Si tu te repezi in mijlocul a toate acestea ca un gold digger, ca un cetatean mai mult insetat de tinerete fara batranete, decat de de bunele moravuri.

Orasul e intreaga ta viata. And now I’d rather smoke a slim cigarette and welcome the sweet disaster…

Frank Sinatra – This town

  1. Ianuarie 6, 2010 la 10:10 pm

    Great piece,great great song;)

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: