Prima pagină > Viata - teren de joaca mortal > Viata la tara… editia 2010

Viata la tara… editia 2010


Dupa un manifest urban trebuie sa urmeze, evident, si o prezentare a vietii la viata.

Vacanta asta mi-am zis sa fac si eu o fapta buna si sa o insotesc pe mama la tara, sa o ajut sa faca o „panacida” (that’s the correct word, right?) pentru bunicul de Sfantul Ioan. Drept pentru care ne-am urcat in tren si am luat-o spre Iasi, pentru a pune tara la cale cu matusa, maestra in ceea ce priveste impresionarea publicului feminin rural. A urmat bineinteles o reuniune ca la carte cu cei trei veri (V-am spus ca am o familie numeroasa? Aveam si o mica gluma cu o prietena. She said „I have a lot of cousins.” I answered” Multiply by ten and it’s me.” „Honey, that’s everybody.”), care au avut grija sa-mi spuna ce s-a mai intamplat in fiecare episod de desene animate, cu cine s-au mai batut si ce scoruri impresionante s-au inregistrat la Counter Strike(„Ultima versiune!”), si respectiv ce se mai intampla in viata unui licean de clasa a noua( stiati ca mai nou liceele au site-uri proprii? Mai sa fie, ce s-a mai upgradat lumea asta!). Norocul lor ca am crescut cu ei si imi sunt dragi ca ochii din cap.

Dupa toate acestea peripetii, noi 3(adica eu, mama si matusa, pentru ca pustii aveau scoala) ne-am imbarcat in masina matusii si am pornit-o spre satul bunicii. Matusa cu glumele de rigoare la adresa mea, ca „de cand am ajuns la facultate nu mai pun piciorul pe la tara” ( stiam eu ca am mostenit ironia asta de undeva). In cele din urma am ajuns tefere si nevatamate la tara( pentru ca Loganul parea ca vrea sa invete patinaj artistic pe dealurile acelea), unde am dat de bunica care m-a strans in brate cat pentru un an intreg. Si chiar mi-a parut rau ca nu mi-am miscat posteriorul mai des pe la ea, mai ales ca e singura.

De fiecare data cand ajung la tara ma cuprinde o fericire tacuta si imi aduc aminte cum alergam cu verii mei prin toata gradina si cum stateam cu orele in leaganul acela vechi privind in vale si visand la Fat-Frumos. Eram o romantica, vedeti? Bunica m-a pupat bine si s-a uitat cu coada ochiului la mine: „Te-ai facut frumoasa, toata te-ai gatit!” Apoi s-a aplecat spre urechea mea si mi-a soptit „Auzi, da’ n-ai si tu un baiet acolo cu care sa umbli?” Am ramas undeva intre ras si soc si m-am simtit iarasi ca la treispe’ ani cand toate prietenele mele aveau „gajiu” in afara de mine si-si povesteau viata sentimentala cu fiecare ocazie.( Girls are cruel, let me tell you) „N-am bunica, n-am, sunt independenta!” A dat din cap de cateva ori, apoi s-a uitat la mine chioras neintelegand cred ce inseamna aia ca sunt independenta. Si eu am pupat-o din nou si mi-am indreptat atentia asupra pisicii care se gudura printre picioarele mele.

Toate bune si frumoase, dar nu venisem acolo intr-o vizita de curtoazie. Bunica (mamaia, cum ii spunem noi de mici) ne zorea sa mergem la biserica”sa prindem loc la mese, sa ne vada parintele.” Si pe la 9 dimineata eram la biserica, incercand sa fim cat se poate de ceremonioase si sfiite. Dupa cateva pupaturi zgomotoase intre femeile trecute de varsta a doua si umorul infectios al matusmii care prinde pe oricine respectivele incepusera sa ma confunde deja cu fiica ei. „Cum, asta nu e Dana, fata ta?” Daniela in cauza are 15 ani si chiar nu seamana cu mine. „Nu, asta e fata soramii.” Si in spate aparea mama cu un zambet smecher si mai mandra  ca niciodata.

In cele din urma( dupa lupte seculare si multe peripetii) ajungem la mesele in cauza si ne gasim un loc bunicel. Suntem urmate de priviri iscoditoare si urari de bine exagerat de vesele.

Eu , marturisesc, ma consideram cea mai fericita dintre toate: nu ma mai intreba nimeni „a cui sunt?” .Ma traumatizesera in asemenea hal cand eram copil, incat atunci cand ma trimitea bunica la magazin ma ascundeam dupa bucataria de vara. Eram terorizata de faptul ca de fiecare data se gasea cate o baba very grim-looking, care imi punea intrebarea de mai sus in asemena fel incat tresaream si uitam pentru ce intrasem in magazin. Asta pentru ca intotdeauna dadeam numele tatei care nu era din acelasi sat si pe care nu-l stia nimeni. Si bineinteles ca babutele-merciless repetau intrebarea inca o data si inca o data pana cand fugeam din magazin in lacrimi (eram o timida incurabila pe vremea cand eram pustoaica si a naibii toti trageau sa ma pupe si sa-mi puna intrebari felurite). Thanks God they don’t ask these kind of questions from a 19 years old. Cel putin acum asteaota sa scape cineva barfa.

Au fost 3 ore in care m-am chinuit sa fiu serioasa si sa ascult tot ce zice parintele. Biserica, cam goala din pacate, but the people there were pretty interesting to observe (am obiceiul asta). Am fost trimisa in fata la parinte cu lumanare si 2 lei noi, dar nu-mi amintesc decat ca a trebuit sa-mi spun numele.  Si ca preotii sunt si ei barbati. Drept urmare parintele s-a zapacit cand a vazut decolteul matusii si a intrebat-o de doua ori cum o cheama. Ea n-a realizat grozavia decat mult mai tarziu, pe cand aprindea niste lumanari si s-a facut rosie pana in varful urechii ca o adolescenta.

Apoi am mai avut parte si de alte revelatii: ca mai nou nu se da de pomana doar un colac si o lumanare ci pachete atent facute. Ca se vine la panacida cu tort chiar („O fi avand coliva inautru!” a declarat matusa intr-un moment de maxima analiza. „Asa se vine mai nou la biserica?” a mai intrebat ea retoric), ca trebuie sa-ti taie parintele colac, ca trebuie sa ai grija cum misti vinul si prajituile la Vesnica Pomenire si ca trebuie sa zambesti frumos la fiecare om mai in varsta ca tine si sa zici cat de respectuos poti tu „Bogdaproste”, ca „sa n-o faci pe bunic-ta de bafta!”.

Si ca viata oamenilor de acolo e simpla, dar plina de semnificatii si ca unii dintre ei chiar cred in Dumnezeu. Ca sa nu mai pomenim de dedicatia preotului si vocea plina de patos, care noua, orasenilor, ni se pare un pic hilara.

In cele din urma s-a incheiat totul cu bine, desi bunica a ramas cu inima franta ca n-a venit parintele si la ea sa-i taie colacul, scotandu-si fetele din minti la fiecare cinci minute. Si-am ajuns din nou la casa bunicii si am adormit langa soba cu pisica in brate, simtindu-ma din nou ca la doispe’ ani.

  1. Ianuarie 9, 2010 la 7:52 pm

    Foarte adevarat.O sa trec prin aceeasi situatie maine pe la 10 dimineata,cand o sa ratez noul episod din Ben 10 si cand „parintele” de aici o sa-mi spuna:”Bravo c-ai venit!De mult n-ai mai fost!”:))Nu va rata el ocazia sa intoarca toate privirile din biserica asupra mea…

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: