Arhiva

Archive for the ‘Fine Arts: Carti, Muzica, Filme’ Category

Suplimentul de suflet

Octombrie 17, 2010 1 comentariu

Cu totii avem momentele noastre gri. In care sa ne trezim inainte de 10 pare o pedeapsa pentru ceva de care sigur nu suntem vinovati si, mai ales, in care inspiratia pentru o zi noua lipseste cu desavarsire. Si apoi, ce existenta e aia fara un minim strop de inspiratie?

Alarma, cafea pe fuga, mecanismul unei noi zile fara entuziasm si fara culoare. Bagaje si trenul prins mereu in ultima clipa: uneori totul pare sa se repete si asta nu e mod de a ne trai vietile.

 S-a aratat la inceput agasat de trollerul si rucsacul meu intinse pe doua scaune si in fata lui. Citea ziarul de duminica cu o privire critica si rece. Era trecut de 50 de ani,slab, dar nu uscativ, cu ochi ageri si seriosi si o plasa mare langa el. In regimul domnilor care vor ramane mereu domni statea picior peste picior si cu ziarul larg deschis in fata lui. Incercam sa-i ghicesc profesia si ma enervasem ca imi uitasem cartea ”de tren” acasa, pentru ca literatura abia pe tren apuc sa citesc.

 E posibil sa ma fi vazut cam pierduta si in nevoie acuta de asa ceva. Sau e posibil sa fi vrut sa aiba un partener de lectura.

“Domnisoara, poftiti suplimentul asta de lectura. Eu citesc ziarul acum, si ca sa nu va plictisiti…”

 Am ramas surprinsa placut si i-am luat suplimentul din mana cu un” Multumesc!” spus sincer. Si n-am regretat o clipa. Exista prejudecata asta, ca orice sintagma care contine cuvantul”cultura” duce in mod sigur la ceva in totalitate plictisitor si imposibil de citit. Nimic mai neadevarat daca ne referim la suplimentul de cultura a Ziarului de Iasi, care e departe de “geniile in turn de fildes” care considera ca a fi scriitor inseamna sa te izolezi si sa-ti spui in oglinda cat de talentat esti si ce inferiori suntem noi, muritorii de rand. Astia de nu intelegem geniul dumnealor.

Supliment alb-negru. Pe prima pagina deschidere cu ecranizari celebre, bune ori nu. O poza din Fight Club si un Brad Pitt in prim-plan, pentru ca pana la urma oricine trebuie sa vanda. Si titluri incitante.

 Eu una nu digeram nici ideea unor asemenea suplimente. Pe acesta insa l-am citit din scoarta in scoarta. Un rasfat pentru suflet intr-o zi cu ploaie, in care n-ai chef decat sa-ti hranesti sufletul si, eventual sa uiti ca maine e luni si ca esti in pana de idei. Pentru ca nimic nu-ti condimenteza mai bine mintea decat un comentariu cu fler si savoare. Pentru ca inima are mereu nevoie e o carte buna si nesiropoasa, departe de cliseele traumatizante pentru mintea unei femei tinere. Iar ziarul iti ofera 2-3 pagini dintr-o carte buna si te face sa “ask for more” mai ceva ca dupa o reclama Pepsi. Pentru ca iti hranesti spiritul si mintea incepe sa-si largeasca orizonturile. Si, in final, pentru ca afli ca un artist roman are tupeul sa cante melodiile lui George Enescu in acorduri de jazz.

Eu una m-am hranit intr-o ora cu inspiratie cat pentru o saptamana intreaga. Asta ca persoana care isi trimite constant muza la maraton si nu stie s-o ierte atunci cand nu da randament.

Lumea nu e gri si tu nu esti captivul “mecanismului” de zi cu zi. Sa te salvezi de ignoranta si sa fii fericit depinde doar de tine.

Anunțuri

10 carti care-ti schimba viata in bine

Octombrie 2, 2010 3 comentarii

1. Codul bunelor maniere – absolut indispensabila pentru oricine vrea „sa ajunga undeva”. Tupeul e bun in anumite situatii, dar daca  nu stii sa te comporti sansele de reusita sunt minime. In orice societate exista un set de reguli nescrise, toate incluse intr-o astfel de carte asa ca, pentru bunastarea ta, te invit s-o citesti cu atentie.

2. Ghid de cultura generala – la fel ca si in cazul de mai sus un minim de informatii este vital. S-ar putea sa fie admisibil sa spui ca Mexicul e capitala Spaniei, dar numai la „Te pui cu blondele?”. In lumea reala informatia inseamna putere si un mijloc de a ajunge la scopul propus.

3. Biblia – pentru ca ai nevoie sa stii in ce crezi ( pentru cei studiosi recomand si Coranul)

4.Popa Tanda de Ioan Slavici – nuvela remarcabila pentru ca e extraordinar de simplu de citit si te invata cu varf si indesat ce inseamna initiativa si puterea exemplului personal.

5. O carte de bucate– pentru ca orice emotie trece prin stomac si pentru ca a sti sa gatesti bine nu mai reprezinta o datorie a femeii maritate, ci o calitate a omului complet.

6. Mizerabilii de Victor Hugo – pentru ca niciodata nu stii la ce sa te astepti de la viata si pentru ca portretizeaza societatea cu toate calitatile si defectele ei.

7. O carte de poezii – fie ca citesti fabule, poezii romantice sau versuri Bacoveniene, o poezie te ajuta sa intelegi cum arta poate dezvalui frumusetea chiar si in cele mai mari dureri ale fiintei umane.

8.Don Juan de Marco sau oricare alta carte de seductie. Pentru ca sexualitatea face parte din cotidianul nostru, fie ca vorbim de Sandra Brown sau Coehlo si pentru ca e alternativa eleganta la cartile erotice pe care le citeam cu totii pe sub patura in adolescenta. (yes, I know you did)

9. O carte de dezvoltare personala – pentru ca mai niciodata nu gasesti toate raspunsurile pe cont propriu iar mentorii se gasesc greu. Fie ca vorbim de volume motivationale, NLP, sau carti de self-discovery, toate te deschid spre lume. Lume pe care, in momentele tale de inspiratie, ” vrei s-o stapanesti.

10.  1001 de nopti – pentru fantezia de care toti avem nevoie si pentru basmele care nu se demodeaza indiferent de epoca sau varsta.

Tu ce carti vezi ca esentiale pentru tine?

An education…

Martie 21, 2010 2 comentarii

… that is made by life. Nu e de mirare ca filmul a fost nominalizat la Oscar.

Keep it real, baby

Februarie 24, 2010 Lasă un comentariu

Pentru ca nimic nu se intampla ca in filme  si filmele nu sunt ca in viata, ne-am cam saturat de „fascinantele” finaluri hollywood-iene unde totul se termina intotdeauna cu bine si toti sfarsesc intr-un mod incredibil de fericit. Pentru asta si multe altele uite doua filme foarte  bune cu final autentic:

si

„The slower we move, the faster we die”.

Nu te misca de Margaret Mazzantini

Februarie 13, 2010 1 comentariu

Cea mai vie carte pe care am citit-o vreodata.  O ecranizare superba.

Scrisa la persoana a doua, Nu te misca te face martor la o poveste de dragoste in care pasiunea si puritatea se imbina in asa fel incat sa-ti marcheze definitiv viziunea asupra sentimentelor. Stilul e absolut captivant, emotia autentica. Te face sa-ti tii respiratia.

Timoteo e chirurg de renume. Are 55 de ani, pe Elsa, o sotie inca frumoasa si jurnalista de succes si o fata de cinsprezece ani. Lumea lui ordinara se zdruncina in momentul in care Angela, fiica lui adolescenta, are un accident cu scuterul si ajunge la spitalul unde lucreaza el. In timp ce fata, la granita dintre viata si moarte, este operata sub ochii lui, Timoteo isi incepe confesiunea. Intre zidurile albe si mirosind a dezinfectant ale spitalului marturiseste o poveste de dragoste traita inainte de nasterea ei, . Acel moment definitoriu care transforma un om, zdruncinandu-i limitele si reclandindu-l din nou.

In varsta de 40 ani, Timoteo pare sa aiba o viata perfecta. Asta pana cand masina i se strica intr-un cartier marginas si merge caute un mecanic intr-un bar din apropiere. Acolo o vede pentru prima data: inalta, costeliva, cu parul ars si machiaj mult prea puternic, fredonand in gol melodii de la un automat vechi de muzica. Numele ei este Italia si se ofera sa-l conduca la ea pentru a-si suna sotia. Purtandu-l printr-o saracie urata, intr-un colt de lume foarte nepotrivit pentru lumea sa, Timoteo ajunge in casa ei, o daramatura ascunsa intr-un cartier pentru nefericiti. Sotia nu-i raspunde la telefon. Pleaca de acolo sa caute un mecanic dar totul pare impietrit in timp.

Intr-un acces de nebunie, sau poate din dorinta de a evada din granitele lumii sale, se intoarce brusc in casa femeii si o violeaza.

Controversa si inceput de poveste de dragoste. In timp ce el isi duce viata asteptand sa fie arestat in orice moment, imaginea ei il urmareste continuu. Cand se intoarce la ea,  Italia il primeste la ea in brate. E singura, incredibil de singura si face din el un zeu al lumii ei marunte. Diferita de orice cunoscuse pana atunci Timoteo se arunca cu capul inainte intr-un vartej de emotii, intr-o pasiune care-l schimba pentru totdeauna. Pentru ca se regaseste speriat si urmarit de traumele din copilarie nu in casa cu piscina, alaturi de o sotie pe care si-ar  dori-o fiecare dintre prietenii lui, ci  in bratele Italiei, urata, slaba, cu parul decolarat si viata goala.

De aici incolo totul curge ca un tumult imposibil de oprit. In timp ce Angela se zbate intre viata si moarte, sub ochii lui, neputincios si batran, Timoteo rememoreaza trecutul, povestindu-i totul fiicei sale cu vocea mintii, incercand disperat sa nu si-o imagineze moarta, agantandu-se de amintirea femeii iubite ca de o unica salvare. O dragoste traita din bucati, doua suflete sfasiate ascunse in doua trupuri nepotrivite nici unul hainelor pe care le imbraca. Sarcina sotiei sale, avortul amantei, care se prabuseste intr-un abis in care el o impinge inconstient. O dragoste in ploaie, o dragoste reala si cutremuratoare.

Un final care te schimba si te face sa fii rusinat pentru toate momentele in care ai judecat dragostea altora. Un final anticipat si totusi neasteptat, pe care il citesti ca si cum ai alerga sa prinzi un tren spre o alta lume. Pagina cu pagina, povestea se incheaga, isi face un spirit al ei si te prinde, te cuprinde. Un punct culminant scris atat de bine, incat iti doresti sa fi fost acolo, sa dai o mana de ajutor, incat te face sa-ti fie rusine pentru felul cum iubesti, cum traiesti. O carte fara limite, fara clisee.

Un laitmotiv, Nu te misca, repetat in momentele critice, menit sa-ti tina inima in loc.

„Nu vorbi, Ada, nu spune nimic. (…) Ce faci acum? Mananci seara in picioare? De ce nu te-ai casatorit? Sanii tai sunt foarte batrani? Fumezi? Barbatii s-au purtat frumos cu tine? Pe care parte dormi? Fiica mea a murit?”

Nu te misca.

Dragostea in vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez

Ianuarie 24, 2010 1 comentariu

Cautasem jumatate de an cartea pana cand am avut norocul sa-mi cada in maini exact inainte de sesiune. Mi-au luat trei zile sa o citesc si e foarte probabil sa-mi ramana intiparita in memorie pentru totdeauna.

Nu a fost deloc ceea ce ma asteptam. Titlul ma trimitea la un roman de dragoste pasional, in care protagonistii aveau sa se iubeasca cu o inflacarare cum numai in romane gasesti. N-a fost sa fie. Cartea este de un realism pur si prezinta mai intai de toate curgerea vietii si apoi dragostea.

In adolescenta Florentino Ariza, fiul bastard al lui Transito Ariza, mediocru la prima vedere,  se indragosteste de Fermina Daza, singura fiica a lui Lorenzo Daza, personaj bogat al comunitatii, dar destul de dubios. Dupa o scurta dragoste pasagera prin intermediul scrisorilor si a intrevederilor mai mult decat inocente,  cei doi sunt despartiti atat din cauza diferentelor sociale, cat si din cauza caracterului Ferminei. Aceasta se casatoreste ( sub presiunea tatalui si a verisoarei) cu distinsul doctor Juvenal Urbino si povestea celor doi indragostiti adolescentini pare sa se fi terminat aici.

Dar atunci n-am mai fi avut un roman atat de bun, nu-i asa?

Florentino continua sa o iubeasca pe Fermina mai bine de jumatate de veac, asteptand in fiecare zi moartea sotului ei pentru a-si putea reinnoi juramintele de iubire. Astfel, in timp ce Fermina Daza descopera placerile si chinurile vietii matrimoniale, Florentino Ariza se dedica afacerilor si aventurilor trecatoare: pentru a-i demonstra ca e demn de ea si, respectiv, pentru a putea supravietui in afara iubirii pentru ea.

Curiozitatea si controversa?  Desi considerat, fie homosexual, fie pedofil, Florentina Ariza are relatii cu peste 622 de femei, timp de 50 de ani, 9 luni ei 4 zile, pana cand Fermina Daza ramane in sfarsit vaduva si ii este permis sa o cucereasca din nou.

Cartea nu este chiar genul care sa te tina cu sufletul la gura, inramandu-se in cadrul realitatii obiective si nu a aspiratiilor adolescentine, cu toate acestea e atat de convingator scrisa, incat cu greu o poti lasa din mana.

Titlul este de fapt o metafora. Ajungi sa-i intelegi semnificatia abia dupa un episod dramatic prin care trece Florentino, ca suferintele provocate de holera sunt foarte asemanatoare cu cele provocate de dragoste.

Cartea abunda dintr-o sexualitate realista, neagresiva. Cu toate scenele intime descrise, indecentul este mai degraba identificat in situatiile in sine (relatiile sale, la o varsta inaintata cu o minora, cu care, pe deasupra, mai este si inrudit, aventura cu o femeie casatorita care este ucisa din cauza sa, etc.) decat in descrierea actelor propriu-zise.

Ce frapeaza? Caracterul puternic al Ferminei Daza ( care ii determina pe unii sa spuna ca romanul este de fapt despre ea): incapatanata, schimbatoare, apriga, devotata, inteligenta. Mereu actuala.

S-a spus despre roman ca este cea mai frumoasa poveste de dragoste, dupa Romeo si Julieta. I find it very hard to believe.

Nu te astepta la dragoste de film, nu te astepta la erotism.  Este o carte despre  viata, despre natura umana, despre mizeriile de zi cu zi si sperantele inabusite. Si daca vrei o lectie despre viata, iti hraneste mai mult inteligenta decat spiritul.

La rascruce de vanturi (Wuthering Heights)

Ianuarie 8, 2010 Lasă un comentariu

De felul meu citesc. Ok, hai sa vorbim deschis ,ma simt ca un condamnat pe viata ,care se zvarcoleste in celula lui, daca nu citesc o perioada mai mare de timp. Fie si numai carti pentru facultate( books that prove to be rather interesting, let me say), blog-uri sau articole din ziare: I have to read!

Si, da, sunt genul acela de om caruia i se inmoaie genunchii cand ajunge intr-o librarie si pune mana reverentios pe orice coperta noua, si mai ales genul acela de om care se simte in biblioteca ca intr-o biserica.

Postul asta insa (din fericire) nu este despre obsesiile mele, ci despre ultima mea masa spirituala, sa-i spun asa si anume La rascruce de vanturi de Emily Bronte ( Wuthering Heights in original).

M-a prins greu. Am sustras-o cu un zambet inocent de fata cuminte si silitoare din biblioteca matusii  si, dupa primele 10 pagini, citite cu viu interes, n-am catacdisit s-o mai scot din geanta, unde a ramas hibernand o lunga perioada de timp. In cele din urma am scos-o la lumina intr-o criza acuta de plictiseala si am continuat s-o citesc in personalul de 6 dimineata, pe care-l frecevntez cu pasiune de cand sunt studenta.

La inceput n-am inteles de ce am continuat sa citesc. Poate din cauza reclamei, sau din cauza veneratiei unora la adresa cartii. Pagina cu pagina ma gandeam ca trebuie sa urmeze ceva fantastic, something to blow up my mind, dar a fost ca si cum as fi cautat harta unei comori intr-o carte despre matematica.

Wuthering Heights e o carte anti-romantica, cum citisem intr-o recenzie. Heathcliff si Cathy sunt tipul acela de caractere a caror dragoste distruge tot ce atinge. In cele din urma se mistuiesc si ei reciproc, parca intr-un efort de exorciza locurile in care au trait, pentru a le face un loc mai bun pentru urmasi. Crescuti impreuna, sunt morti unul fara altul si cu toate acestea, am presentimentul ca, daca li s-ar fi dat libertatea sa se iubeasca, tot ar fi cauzat dezastre.

Este o carte despre un anumit de tip caractere si mi s-a parut total neobisnuit si straniu ca nu mi-a placut la nebunie cel putin. (Because yes, I can obsess over a book) Heathcliff e tipul de personaj echivalent su Sburatorul lui Eliade. Barbatul care atrage tinerele femei fara experienta…  si apoi le distruge. Cathy…  sa spunem ca e o exagerare a ceea ce noi numim hot-blooded woman.

Nu m-a pasionat, desi vorbeste de niste personaje, despre care multi spun ca sunt fascinante. N-as citi-o inca o data, decat peste multi ani si inca multa experienta intr-ale lecturii. Si nu, nu vreau sa vad filmul.